Doliu in Romania! S-a stins din viata Peter Imre, cunoscut afacerist roman si fost director genera Adevarul Holding. Omul de afaceri a murit vineri, 1 iulie 2022, la varsta de 60 de ani dupa o lunga suferinta.

Peter Imre, a murit la vârsta de 60 de ani, într-o clinică din Bucureşti. Peter Imre și-a început cariera în 1985, la compania Hertz Rent-A-Car Budapesta, apoi din 1988 până în 1993 a lucrat pentru Phillip Morris, în funcția de consultant de marketing. A urmat o perioadă de cinci ani în care a deţinut funcţii de conducere la Kraft Jacobs Suchard, filialele din România şi Austria. 

Peter Imre a devenit în 1998 directorul Corporate Phillips Morris România şi Bulgaria, funcţie pe care a ocupat-o până în 2009. Omul de afaceri a fost numit director general la Adevărul Holding în 2010. Imre era căsătorit cu Marina, fiica lui Teodor Meleşcanu, din 2006.

Milionar rafinat și excentric, dar un afacerist abil, Peter Imre a fost prezent ani buni pe scena mondenă a Capitalei. Pasionat de mașini luxoase, Peter Imre s-a făcut remarcat și ca un sofisticat critic culinar.

Viața să privată ascundea și o serie de drame. La 19 ani a fost diagnosticat cu cancer și fata pe care o iubea rămăsese gravidă. „A devenit mama copilului meu înainte să ne căsătorim. Tocmai fusesem diagnosticat cu o boală incurabilă, cancer, și mi se spusese că nu pot să am copii. Și chiar atunci femeia aceasta mi-a spus că voi fi tată! Dumnezeu știe ce face și trebuie lăsat să facă ceea ce trebuie.

Sigur că, de atunci, medicina a evoluat, boală nu a mai fost ceea ce părea să fie, dar atunci, părinții mei au rugat-o pe Lacrima să lase copilul, cu atât mai mult cu cât eu aveam doar 19 ani și mi se spunea că voi muri în câțiva ani”, a povestit Peter Imre publicației Tango.

S-a iubit cu fosta prezentatoare Acasă TV, Corina Dănilă, dar dragostea desăvârșită a cunoscut-o alături de Marina, care i-a devenit soție, în toamna anului 2006. Marina este fiica fostului politician Teodor Meleșcanu și a Feliciei, fostă prezentatoare TV.

Soția lui Peter Imre este un celebru medic stomatolog și cadru didactic al Facultății de Medicină Dentară, din București. Marina Meleșcanu a fost ghidată în carieră de părinții ei și de marea profesoară Ana Aslan.

Faptul că Marina și Peter Imre au format un cuplu solid o demonstrează și momentul când cei doi au fost alături de finii lor de cununie, Zsolt Csergo și Nicoleta Luciu, atunci când aceștia au trecut prin momente dificile.

Nașii i-au susținut moral, într-un moment care risca să punăt capăt căsniciei acestora și, astfel, cei doi formează o familie și în ziua de astăzi.