Giuliano Stroe a devent celebru de cand era un copil, deoarece a reusit inca de atunci sa doaboare record dupa record! A fost supranumit si Micul Hercule deoarece a impresionat o lume intreaga cu conditia sa fizica! Acum, Giuliani a implinit 18 ani si s-a schimbat radical!
Giuliano Stroe s-a născut în comuna Icoana din județul Olt, însă numele său a călătorit prin toată lumea, datorită performanțelor pe care tânărul le-a marcat până la 18 ani.
Pe când avea doar 2 ani, tatăl său l-a încurajat să înceapă o serie de antrenamente de forță, mai ceva ca antrenamentele pe care le au culturiștii și participanții la concursurile de mister. Copilul avea o formă fizică de invidiat, iar la 5 ani arăta mai bine ca mulți adulți.
„Micul Hercule” și-a sărbătorit majoratul și arată la fel de bine ca în copilărie, dat fiind faptul că a continuat să ridice greutăți. În ultimii ani, însă, din cauza unor probleme de sănătate, a fost nevoit să reducă din intensitatea antrenamentelor și să renunțe la gimnastică.
Și-a îndreptat atenția către alt sport și în prezent atât el, cât și fratele său, Claudio, fac box. Pentru a-i susține, tatăl lor a înființat propriul club, denumit după copiii său: „Asociația Giuliano & Claudio Boxing Club”.
Cel mai puternic copil din lume”, așa cum a fost supranumit Giuliano Stroe o perioadă îndelungată de timp, a intrat în Cartea Recordurilor pentru numărul uriaș de kilograme cu care se antrena.
Dat fiind faptul că nu doar Giuliano se antrena asemenea unui culturist la o vârstă extrem de fragedă, părinții au intrat în atenția autorităților.
Frații Stroe au fost la un pas de a rămâne fără tată, după ce Direcția pentru Protecția Copilului din județul Olt s-a autosesizat și a caracterizat antrenamentele copiilor drept rele tratamente aplicate minorilor. Giuliano Stroe s-a remarcat la „Românii au Talent”, dar și la o emisiune din Italia.